Scoala noastra in imagini

 Corpul   A 

                                  

  Corpul      B 

DE 8 MARTIE

LALELE

             Scrierile  istorice afirmă că lalelele au apărut, pentru prima dată, acum sute de mii de ani într-o zonă coridor care se întindea de-a lungul paralelei de 40 de grade latutudine, între nordul Chinei şi sudul Europei.

                     Laleaua   ca floare cultivata  a  fost  menționată pentru prima  dată  de  către   ambasadorul austriac Fleming Augier Ghislain de Busbecq care a vazut  lalele in Adrianopol in 1554 -  „…o abundență de flori pretutindeni, narcise, zambile și ceea ce turcii numesc Tulipan”.

                     Laleaua  a  fost  cultivată intens în perioada Sultanului Suleiman I (1494-1566)  pentru  curtea  sa  regală , iar la începutul  anilor 1700 turcii  au  creat  primele  festivaluri  ale  lalelei , ce  aveau  loc  în nopțile cu lună  plină în grădinile  curților regale.

                  Otomanii aveau legi stricte privind cultivarea si comerțul lalelelor, care era interzis în afara capitalei. Infracțiunea era aspru pedepsită prin exil sau tortură. 

              ,,Perioada Lalelei ,,(1718-1730) este o perioadă din istoria Imperiului Otoman lipsită de mari conflicte, în timpul căreia Imperiul Otoman a început să se orienteze treptat spre valorile europene.

                  Numele acestei perioade a fost dată de moda folosirii lalelelor  în societatea otomană;laleaua ajunsese să fie un simbol al aristocrației și privilegiaților.

                 În anul 1560, trimisul austriac a adus laleaua de la Constantinopol la Viena, unde botanistul curţii imperiale – Charles de l’Ecluse (numit şi Clusius, 1526-1609) – a dezvoltat o pasiune pentru această floare. În anul 1593, când a ajuns ca profesor în Laiden (Olanda), a luat floarea cu el și a creat noi soiuri.

               În secolul XVII, „mania lalelelor” a cuprins întreaga Europă, pornind din Olanda. Bulbii de lalea au devenit bunuri profitabile şi erau comercializaţi la preţuri foarte mari.

                           Această perioadă de absurde speculatii a devenit cunoscută ca „Tulipomania” 1634 – 1637 (oficial 1636 – 1637) si fenomenul a fost atât de intens încât stârnește și azi interes în rândul istoricilor și economițtilor. Atât de mare era absurditatea acelor vremuri, în toiul „Tulipomaniei”, incat cu un singur bulb puteai cumpara o casa în cele mai bune zone din Amsterdam (echivalentul a 15 ani de munca pentru un muncitor obisnuit).

              Dupa perioada ,,Tulipomaniei” răspândirea lalelei s-a   realizat prin intermediul emigranților din Olanda, care s-au stabilit în toate colțurile lumii. Aceștia au răspândit  atât bulbii de lalele cât și fascinația pentru această  plantă minunată, mărindu-i astfel popularitatea la nivel mondial.

(sursa:ro.wikipedia)

Olimpiade scolare

In perioada 21-28.02.2015  s-a  desfașurat etapa judeteana a Olimpiadei de Educatie tehnologica, la  care  au  participat cinci elevi ai  scolii noastre.
Conform  rezultatelor afisate pe site-ul ISJ Neamt   elevele  Grasu  Lorena-Elena  si  Simerea Andreea -Miruna   de  la  clasa  a. VI a. B ,  Pricope  Elena  din  clasa a. V a. B  s-au  clasat intre  primii  1o  participanti , obținând   Mențiune .
FELICITARI !

http://www.isjneamt.ro/public/comunicari.php?concurs=&IdComunicari=5390&cauta=&page=2

Mărțisorul

Mărțișorul

Se  povestește că , în prima zi a lunii martie, frumoasa Primăvară a  ieșit la marginea pădurii și a zărit, într-o poiană,   sub o tufă de porumbari, un ghiocel  plăpând ieșind de sub zăpadă. Ea a hotărât să-l ajute și a început a da la o parte zăpada și a rupe ramurile spinoase. Iarna, văzând aceasta, s-a înfuriat și a chemat vântul și gerul să distrugă floarea. Ghiocelul a înghețat imediat.

           Primăvara a acoperit apoi ghiocelul cu mâinile ei, dar s-a rănit la un deget din cauza mărăcinilor. Din  deget s-a prelins o picătură de sânge fierbinte care, căzând peste floare, a făcut-o să reînvie.

   Primăvara a învins Iarna, iar  roșul  sângelui și albul  zăpezii se împletesc   astazi în șnurul mărțișorului.

        Originile sărbătorii mărțișorului nu sunt cunoscute exact, dar se consideră că ea a apărut pe vremea    Imperiului Roman, când Anul Nou era sărbătorit în prima zi a primăverii, în luna lui Marte. Acesta nu era numai zeul războiului, ci și al fertilității și vegetației. Această dualitate este remarcată în culorile    mărțișorului, albul însemnând pace, iar roșu — război. Anul Nou a fost sărbătorit pe 1 martie până la  începutul secolului al XVIII-lea.

      Cercetările  arheologice efectuate în  țara noastră   au scos la iveală amulete asemănătoare cu mărțișorul  datând de acum cca. 8 000 ani. Amuletele formate din pietricele vopsite în alb și roșu erau purtate la gât.

           In vechime, pe data de 1 martie, martisorul se dăruia înainte de răsăritul soarelui, copiilor si tinerilor .  Șnurul de mărtiâor, alcătuit din două fire de lână  răsucite, colorate in alb și roșu, sau in alb și negru, reprezintă  unitatea contrariilor: vara-iarna,  căldură-frig, lumină-întuneric. Șnurul era fie legat la mână, fie purtat în piept. El se purta de la 1 martie până  când se aratau semnele de biruință ale primăverii. Atunci, martișorul fie se lega de un trandafir sau de un pom inflorit, ca să  aducă noroc, fie era aruncat în direcția de unde veneau păsările călătoare, rostindu-se: "Ia-mi negrețele și dă-mi albețele".