Mărțișorul
Se povestește că , în prima zi a
lunii martie, frumoasa Primăvară a ieșit la marginea pădurii și a zărit, într-o
poiană, sub o tufă de porumbari, un
ghiocel plăpând ieșind de sub zăpadă. Ea
a hotărât să-l ajute și a început a da la o parte zăpada și a rupe ramurile
spinoase. Iarna, văzând aceasta, s-a înfuriat și a chemat vântul și gerul să
distrugă floarea. Ghiocelul a înghețat imediat.
Primăvara a acoperit apoi ghiocelul cu mâinile
ei, dar s-a rănit la un deget din cauza mărăcinilor. Din deget s-a prelins o picătură de sânge
fierbinte care, căzând peste floare, a făcut-o să reînvie.
Primăvara a învins Iarna, iar roșul
sângelui și albul zăpezii se
împletesc astăzi în șnurul mărțișorului.
Originile sărbătorii mărțișorului nu
sunt cunoscute exact, dar se consideră că ea a apărut pe vremea Imperiului Roman, când Anul Nou era
sărbătorit în prima zi a primăverii, în luna lui Marte. Acesta nu era numai
zeul războiului, ci și al fertilității și vegetației. Această dualitate este
remarcată în culorile mărțișorului,
albul însemnând pace, iar roșu — război. Anul Nou a fost sărbătorit pe 1 martie
până la începutul secolului al
XVIII-lea.
Cercetările arheologice efectuate în țara noastră au scos la iveală amulete asemănătoare
cu mărțișorul datând de acum cca.
8 000 ani. Amuletele formate din pietricele vopsite în alb și roșu
erau purtate la gât.
In vechime, pe data de 1 martie, mărțisorul
se dăruia înainte de răsăritul soarelui, copiilor si tinerilor . Șnurul de mărtișor, alcătuit din două fire de
lână răsucite, colorate in alb și roșu,
sau în alb și negru, reprezintă unitatea
contrariilor: vara-iarna, căldură-frig,
lumină-întuneric. Șnurul era fie legat la mână, fie purtat în piept. El se
purta de la 1 martie până când se aratau
semnele de biruință ale primăverii. Atunci, martișorul fie se lega de un
trandafir sau de un pom inflorit, ca să
aducă noroc, fie era aruncat în direcția de unde veneau păsările călătoare,
rostindu-se: "Ia-mi negrețele și dă-mi albețele".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu